Privesc intreg biroul in lumina linistita a veiozei … si tot ce vad pe intinderea aceea plictisitoare de lemn este o coala alba de hartie si un creion.
Un cadru ars de simplitate, captiv in banalitate.. intr-un “normal” incredibil dar in acelasi timp cald.. ca si cand de sub birou urmeaza sa erupa un vulcan. Sa arunce si sa scuipe pietre, magma si lava imaginatiei. As putea compara intreg cadrul cu un vulcan submarin care erupe iar in urma acestei actiuni se naste o insula. Pun mana pe creion, il prind cu degetele si ii simt fiecare extremitate intre amprente. In interiorul lui se gaseste infinitul, se gaseste “orice-ul” se gaseste cate putin din fiecare notiune pe care mi-o pot inchipui. In interior se gaseste Arta, Religie, Ura, Dragoste, Stiinta, Literatura, Bunatate, Rautate, Cultura, Banalitate, Ironie, Realitate si inca alte 20.000 de cuvinte +- n …
Creionul acela contine absolut tot ce pot spune despre mine… sau despre viata mea, despre voi despre viata voastra, despre ei si viata lor. Il privesc cum isi apropie mina de albul imaculat al hartiei si cu sunet scrashnit lasa urme din fiecare notiune exprimata mai sus. Desene, versuri, proza, scheme, portrete .. absolut orice. Creionul acela imi poate fi cel mai aprig dusman, cel mai bun prieten sau cel mai necunoscut lucru mie.
- Creionul asta are suflet.(Imi repet mereu in gand)
- De dat, sau de primit! (ma completeaza el cu o voce grava)
Privesc apoi tot ce ma inconjoara in camera.. fiecare obiect, fiecare umbra , fiecare amintire si realizez ca mina aceea cenusie poate exprima tot ce privesc prin simple miscari ritmice ce-i drept dictate de creier unei maini ce il conduce. Privesc pe fereastra la fel.. ma plimb prin gari, tari straine, muzee, trec poduri peste rauri involburate, vizitez fabrici, urc in lifturi ce se ridica zeci de etaje, ating zi de zi mii de obiecte care au la baza UN CREION.
Intreaga istorie, intreaga geografie si toate descoperirile omenirii au avut ca punct de pornire in transmiterea cunostintelor un creion. O mina cenusie sau neagra ce a lasat urme in diferite locuri pe diferite hartii..
Tone de talent din lumea asta mare s-au contopit cu aceste urme lasate de un creion … si au creat lucruri de apreciat. Fiecare tablou celebru si-a inceput existenta cu o schita trasata de mina unui creion. Fiecare cladire magnifica din lumea asta a avut la baza acelasi creion. Fiecare dictionar a fost mai intai scris si adunat laolalta cu ajutorul unui banal Creion. Cu toate astea un creion e poate cel mai banal lucru pe care il poti observa pe un birou… Poate mai banal decat acea coala de hartie alba. Gandul insa ne poate relata importanta lui in viata noastra de zi cu zi.
Deci existenta noastra e mult mai strans legata decat ne inchipuim de un “simplu” Creion.
Crima si Pedeapsa…
Am citit zilele astea un articol.. nu-mi aduc aminte in ce ziar despre un barbat inchis de 18 ani … O crima ! O cearta intre vecini care a ajuns la bataie si din imbranceli unul dintre ei a ajuns cu ceafa intr-o teava iesita din perete.. Cel de-al doilea e inchis de 18 ani.. Si-a pierdut Familia, Mare parte din Viata, Tineretea, Casa si Libertatea..
Accident sau nu s-a pierdut o viata iar sistemul spune ca cineva trebuie sa plateasca.
De aici gandurile mele au pornit catre toate consecintele unor 10 minute de cearta inceputa cine stie de la ce mizilic…
Omul scria ziarului respectiv despre ideea de pierzanie. Si-a inteles greseala.. a platit pt ea 18 ani, dar e pierdut. Cei doi copii (prunci pe atunci) nu l-au vizitat niciodata, nevasta nici atat, in ciuda miilor de scrisori trimise acasa. Acum se apropia momentul in care intreaga perioada de cainta si pedeapsa avea sa treaca. Unde avea sa mearga ? Se va putea oare angaja ? societatea in general nu acorda sanse recidivistilor.. si te priveste sceptic. Poate instinctiv, bazandu-se pe ideea ca ce ai facut odata se poate repeta. Asadar incotro ? casa nu ! familie nu ! sanse nu ! degeaba platesti pt greseli.. iar pedeapsa nu este cea dictata de judecator .. 19 ani de inchisoare.. ci o viata intreaga.
Dar nu aici as fi vrut sa ajung. Ci la pedeapsa cea mai crunta. Gandurile de dupa gratii si noptile in care visezi acea scurta perioada din viata in care ai luat (poate fara sa vrei) viata unui om. Familia acestuia.. familia ta.. viata ta, viata rudelor, intrebari fara raspuns : de ce ? de ce nu ? de ce nu am ? rugaciuni, speranta, cainta.. zile intregi in care nu-ti poti scoate din minte clipa si nopti in care ti-e teama sa nu adormi .. caci va navali peste tine acelasi cosmar de care ti-e atat de frica. Cate lucruri vei vedea in jurul tau care sa-ti aminteasca de greseala ta ? cate alte povesti similare vei auzi care iti vor da iar de gandit ? cate lacrimi se scurg pt o greseala (grava si ireparabila)?
Povara constiintei este mai apriga decat orice alta pedeapsa. Iar viata ta indoielnica este plata vietii luate. Am mai scris despre Crime. Dar nu si despre pedeapsa. La final ma intreb daca, unui criminal nu-i e mai usor sa fie condamnat la moarte ? viata pt viata. E mai usor decat sa suporti umbra caintei intreaga viata. Animalele ucid pt hrana, din instinct, pt a se apara, pt teritoriu, sau poate din placere.. nu avem de unde stii exact. Dar cel putin ele nu au o constiinta si nu au o societate .. care sa-i judece. Omul schimba mersul vietii imediat cum face o astfel de greseala. Iar pedepsele sunt aplicate cu un fier incins .. ca o pecete ce sfaraie pe carne in fiecare clipa in care mai respira.
Crunt..
Accident sau nu s-a pierdut o viata iar sistemul spune ca cineva trebuie sa plateasca.
De aici gandurile mele au pornit catre toate consecintele unor 10 minute de cearta inceputa cine stie de la ce mizilic…
Omul scria ziarului respectiv despre ideea de pierzanie. Si-a inteles greseala.. a platit pt ea 18 ani, dar e pierdut. Cei doi copii (prunci pe atunci) nu l-au vizitat niciodata, nevasta nici atat, in ciuda miilor de scrisori trimise acasa. Acum se apropia momentul in care intreaga perioada de cainta si pedeapsa avea sa treaca. Unde avea sa mearga ? Se va putea oare angaja ? societatea in general nu acorda sanse recidivistilor.. si te priveste sceptic. Poate instinctiv, bazandu-se pe ideea ca ce ai facut odata se poate repeta. Asadar incotro ? casa nu ! familie nu ! sanse nu ! degeaba platesti pt greseli.. iar pedeapsa nu este cea dictata de judecator .. 19 ani de inchisoare.. ci o viata intreaga.
Dar nu aici as fi vrut sa ajung. Ci la pedeapsa cea mai crunta. Gandurile de dupa gratii si noptile in care visezi acea scurta perioada din viata in care ai luat (poate fara sa vrei) viata unui om. Familia acestuia.. familia ta.. viata ta, viata rudelor, intrebari fara raspuns : de ce ? de ce nu ? de ce nu am ? rugaciuni, speranta, cainta.. zile intregi in care nu-ti poti scoate din minte clipa si nopti in care ti-e teama sa nu adormi .. caci va navali peste tine acelasi cosmar de care ti-e atat de frica. Cate lucruri vei vedea in jurul tau care sa-ti aminteasca de greseala ta ? cate alte povesti similare vei auzi care iti vor da iar de gandit ? cate lacrimi se scurg pt o greseala (grava si ireparabila)?
Povara constiintei este mai apriga decat orice alta pedeapsa. Iar viata ta indoielnica este plata vietii luate. Am mai scris despre Crime. Dar nu si despre pedeapsa. La final ma intreb daca, unui criminal nu-i e mai usor sa fie condamnat la moarte ? viata pt viata. E mai usor decat sa suporti umbra caintei intreaga viata. Animalele ucid pt hrana, din instinct, pt a se apara, pt teritoriu, sau poate din placere.. nu avem de unde stii exact. Dar cel putin ele nu au o constiinta si nu au o societate .. care sa-i judece. Omul schimba mersul vietii imediat cum face o astfel de greseala. Iar pedepsele sunt aplicate cu un fier incins .. ca o pecete ce sfaraie pe carne in fiecare clipa in care mai respira.
Crunt..
Oltul.. si salcia din copilarie
Imi amintesc din copilaria mea zilele petrecute pe malul batranului Olt.
De cate ori aveam ocazia saream in paraul din fata blocului (era betonat pe margine) chiar daca eram mic. Facuse cineva in diferite locuri unde era nisipul mai inalt gauri in beton si coboram pe ele sau saream pur si simplu in iarba mare care crestea. De aici era cam un kilometru de mers prin nisip si mocirla pana la Olt. Ajungeam mereu plin de namol si imi spalam hainele la rau pe pietre. Stateam in apa pana la brau si tineam pantalonii in cursul apei sa-i curete de negreala aceea de parau infect. Avea farmec. Ma racoream in zilele toride alaturi de copii din cartier ne spalam hainele iar apoi ne intindeam la umbra unei salcii pana se uscau hainele. Deseori luam cu noi o camera imensa de tractor adusa de tatal unuia dintre pusti de la fabrica. Avea cateva zeci de petice lipite cu prelandez si scotea bulbuci cand o bagam in apa dar noi ne suiam cate 5 6 plozi nebuni pe ea si treceam cascada pe camera. Ajunsi in bucla (portiune lata din josul cascadei) ieseam la mal si ne intindeam sub alta salcie. stateam ore intregi si ascultam frunzele care zburau fortate de vant pe iuresul apei, gazele si sunetul indepartata al orasului. In toata lunca crestea iarba inalta, iar vara prindeam cai de iarba sau fluturi. Deseori strangeam flori de camp si i le duceam mamei care se bucura nespus … dupa ce ma certa pentru mirosul de rau din haine. Aranja florile intr-un vas cu multe multe gaurele.. un vas din lut rosu foarte frumos.
Apoi am crescut si oltul a devenit un simplu rau pe care il salutam zi de zi cand mergeam la scoala de pe pod. Ne mutasem aproape de gara si faceam ceva vreme pana la scoala.. dar zi de zi ma opream pe pod si priveam apa care curge .. se duce si poarta cu ea privirile, gandurile si salutul oamenilor care se bucurau de ea. Iarna ingheta pe diferite portiuni si-mi amintesc cum stateam pe gheata fina si faceam gauri cu nebunii de “la bloc” in scopul atat de copilaresc … de a pescui. Aveam undite improvizate din lemn de alun culese de cu vara si nailon (forfan - fir) gros. Iar carligul era de fapt un bold indoit in care sacrificam cate o rama ()daca mai gaseam in apropierea containerului sau puneam bobite de paine umezita. Eram liber si hoinar.
Apoi imi amintesc perioada cand imi duceam cainele la Olt. Se bucura mai mult decat pt un os. Se zbenguia in apa, innota, se juca si stropea, se facea ca un porcusor .. pt ca iesea ud si se tavalea in iarba plina de praf. alerga toata lunca si sapa toate musuroaiele de cartita pe care le gasea…
Undeva dupa bucla facusera un lac de acumulare.. l-au facut pescarie intrun final iar ultima oara cand am fost in Sfantu Gheorghe am sesizat cu stupoare ca l-au ingradit si au pus paznici care sa opreasca oamenii. Mi se parea crunt ca pustanii din ziua de azi sa nu aiba ocazia sa fuga dupa apusul soareleui sa se scalde si sa stea pana ajungea luna deasupra. Sa stea pe mal si sa o vada maiestuasa cum se oglindeste in lac si din cand in cand sa mai auda cate un peste care sarea dupa mustele de lac.
Oltul si lacul sunt parte din mine. Parte din ce am devenit si din ce simt aproape de sufletul meu. Iar salcia sub care ne asezam in dupa-amiezele atat de fierbinti mi-a ramas atat de intiparita incat si acum pot gasi toate scorburile (probabil marite si uscate de vremuri)…
De cate ori aveam ocazia saream in paraul din fata blocului (era betonat pe margine) chiar daca eram mic. Facuse cineva in diferite locuri unde era nisipul mai inalt gauri in beton si coboram pe ele sau saream pur si simplu in iarba mare care crestea. De aici era cam un kilometru de mers prin nisip si mocirla pana la Olt. Ajungeam mereu plin de namol si imi spalam hainele la rau pe pietre. Stateam in apa pana la brau si tineam pantalonii in cursul apei sa-i curete de negreala aceea de parau infect. Avea farmec. Ma racoream in zilele toride alaturi de copii din cartier ne spalam hainele iar apoi ne intindeam la umbra unei salcii pana se uscau hainele. Deseori luam cu noi o camera imensa de tractor adusa de tatal unuia dintre pusti de la fabrica. Avea cateva zeci de petice lipite cu prelandez si scotea bulbuci cand o bagam in apa dar noi ne suiam cate 5 6 plozi nebuni pe ea si treceam cascada pe camera. Ajunsi in bucla (portiune lata din josul cascadei) ieseam la mal si ne intindeam sub alta salcie. stateam ore intregi si ascultam frunzele care zburau fortate de vant pe iuresul apei, gazele si sunetul indepartata al orasului. In toata lunca crestea iarba inalta, iar vara prindeam cai de iarba sau fluturi. Deseori strangeam flori de camp si i le duceam mamei care se bucura nespus … dupa ce ma certa pentru mirosul de rau din haine. Aranja florile intr-un vas cu multe multe gaurele.. un vas din lut rosu foarte frumos.
Apoi am crescut si oltul a devenit un simplu rau pe care il salutam zi de zi cand mergeam la scoala de pe pod. Ne mutasem aproape de gara si faceam ceva vreme pana la scoala.. dar zi de zi ma opream pe pod si priveam apa care curge .. se duce si poarta cu ea privirile, gandurile si salutul oamenilor care se bucurau de ea. Iarna ingheta pe diferite portiuni si-mi amintesc cum stateam pe gheata fina si faceam gauri cu nebunii de “la bloc” in scopul atat de copilaresc … de a pescui. Aveam undite improvizate din lemn de alun culese de cu vara si nailon (forfan - fir) gros. Iar carligul era de fapt un bold indoit in care sacrificam cate o rama ()daca mai gaseam in apropierea containerului sau puneam bobite de paine umezita. Eram liber si hoinar.
Apoi imi amintesc perioada cand imi duceam cainele la Olt. Se bucura mai mult decat pt un os. Se zbenguia in apa, innota, se juca si stropea, se facea ca un porcusor .. pt ca iesea ud si se tavalea in iarba plina de praf. alerga toata lunca si sapa toate musuroaiele de cartita pe care le gasea…
Undeva dupa bucla facusera un lac de acumulare.. l-au facut pescarie intrun final iar ultima oara cand am fost in Sfantu Gheorghe am sesizat cu stupoare ca l-au ingradit si au pus paznici care sa opreasca oamenii. Mi se parea crunt ca pustanii din ziua de azi sa nu aiba ocazia sa fuga dupa apusul soareleui sa se scalde si sa stea pana ajungea luna deasupra. Sa stea pe mal si sa o vada maiestuasa cum se oglindeste in lac si din cand in cand sa mai auda cate un peste care sarea dupa mustele de lac.
Oltul si lacul sunt parte din mine. Parte din ce am devenit si din ce simt aproape de sufletul meu. Iar salcia sub care ne asezam in dupa-amiezele atat de fierbinti mi-a ramas atat de intiparita incat si acum pot gasi toate scorburile (probabil marite si uscate de vremuri)…
Impacare…
Trecusera aproape 3 luni de cand nu a mai dat niciunul semne de viata. Si aproape un an de cand nimic nu mai fusese la fel intre ei. Ea pusese piciorul in prag spunand ca nu mai are rost. El a trecut peste acea fasie de viata fara rost, in care lacrimile ii sunt singurele surse de caldura. Acum statea in bucatarie singur si isi gatea cu zambetul pe buze … si teribil de linistit. In fundal televizorul mergea pe VH1. Fredona ultima piesa pana la ultimul cuvant … apoi deodata tresari.. Smokie - Stumblin’In …
Fusese piesa lor. Intr-o clipa un val imens de imagini ii scufundara retina in trecut. Ii trecura prin fata ochilor ziua cand s-au cunoscut. Noaptea in care se impacasera prima oara si se plimbasera in centrul micutului orasel ca la un moment dat sa o ridice in brate si sa o sarute ca si cand nimic nu i-ar mai fi despartit. Isi aminti noptile in care se strecura in camera ei, sarind gardul si luptanduse cu cainii sa nu faca zgomot, iar ea il astepta cu radioul pornit, fumand intinsa pe pat intr-un furou transparent. Il ruga sa-i faca mereu masaj.. si lasa furoul sa cada lasand la iveala pielea fina si parfumata. Iar el ii masa fiecare muschi, incepand cu spatele si pana la degetele de la picioare ca apoi sa faca dragoste ca nebunii iar el dimineata la 5 sa fuga cateva strazi mai incolo in camera lui sa nu fie prinsi..
Isi aminti cum ii pregatea cada plina cu apa fierbinte si spuma, isi aminti cat se straduise … iar acum totul era cenusa unui foc stins. Mai mocnea in el izul de idealuri arse, sperante naruite si pagini de viata ce ard pastrand totusi literele pana la prima rafala de vant ce spulbera tot ce a fost. Se intreba daca a gresit atat de mult ? se intreba de ce nu a mers ? de ce nu a fost sa fie ? cauta raspunsuri.. dar trecuse..
Apoi brusc puse mana pe telefon si scrise tremurand un mesaj:
Mi-e dor de tine !
Surprinzator veni raspunsul in cateva minute:
Si mie ! nu vrei sa iesim la o cafea ?
Nu stia daca sa o ia ca un semn bun ? ca o prelungire a unei agonii sau pur si simplu ca pe o petala de bucurie, din corola unei flori pe care o sadise acum multa vreme.
Se intalnira in locuri unde deunazi se plimbau amandoi. Intrara intr-un bar unde nu aveau obiceiul sa stea prea mult. El comanda o sticla de vin si statura cateva minute vis-a-vis unul de celalalt povestind despre viata fiecaruia, despre ce era nou si despre ce facuse fiecare in timpul in care nu se vazusera.
A doua sticla de vin a sosit cand ei erau deja pe aceeasi bancuta, si odata cu un cuplu de prieteni din orasul lor care ii stiau impreuna de multa vreme. El le spuse ca de fapt nu mai erau impreuna ci s-au despartit de ceva vreme desi o strangea de mana pe sub fata de masa. Intr-un final o saruta ca si cand ar fi trait o viata pt sarutul acela. Cat de mult il asteptase. O stranse in brate si ii sopti la ureche cel mai cald Te Iubesc din cate spusese vreodata. In suflet era constient ca senzatia asta minunata nu va dura multa vreme… o cunostea si stia ca apreciaza romantismul dar sangele ii fierbea de libertate si avea perioade cand nimic nu era ok. Isi alunga gandurile negre si isi spuse ca trebuie sa se bucure de fiecare clipa. (…)
Se suira in primul taxi parcat la iesirea din complexul studentesc si pornira la drum. El statea in aceeasi mansarda veche cu iz de carti vechi ea nu foarte departe, dar el cobora primul din taxi. Ajunsera in fata blocului vechi si el o saruta.. apoi ii spuse ca daca vrea poate sa urce. Ea nu raspunse nimic ci doar inchise ochii. El cobora si se astepta ca masina sa plece. Auzi portiera si salutul taximetristului in spate in timp ce deschidea usa de la intrarea in cladire. O lua de mana si urcara. Facu focul in soba de teracota apoi facura dragoste nebuneste… dimineata el deschise ochii si o privi cum doarme ! ii placea atat de mult sa o priveasca linistita si adormita. Zambi fericit ca e langa el. O lua in brate si adormi multumit…
Fusese piesa lor. Intr-o clipa un val imens de imagini ii scufundara retina in trecut. Ii trecura prin fata ochilor ziua cand s-au cunoscut. Noaptea in care se impacasera prima oara si se plimbasera in centrul micutului orasel ca la un moment dat sa o ridice in brate si sa o sarute ca si cand nimic nu i-ar mai fi despartit. Isi aminti noptile in care se strecura in camera ei, sarind gardul si luptanduse cu cainii sa nu faca zgomot, iar ea il astepta cu radioul pornit, fumand intinsa pe pat intr-un furou transparent. Il ruga sa-i faca mereu masaj.. si lasa furoul sa cada lasand la iveala pielea fina si parfumata. Iar el ii masa fiecare muschi, incepand cu spatele si pana la degetele de la picioare ca apoi sa faca dragoste ca nebunii iar el dimineata la 5 sa fuga cateva strazi mai incolo in camera lui sa nu fie prinsi..
Isi aminti cum ii pregatea cada plina cu apa fierbinte si spuma, isi aminti cat se straduise … iar acum totul era cenusa unui foc stins. Mai mocnea in el izul de idealuri arse, sperante naruite si pagini de viata ce ard pastrand totusi literele pana la prima rafala de vant ce spulbera tot ce a fost. Se intreba daca a gresit atat de mult ? se intreba de ce nu a mers ? de ce nu a fost sa fie ? cauta raspunsuri.. dar trecuse..
Apoi brusc puse mana pe telefon si scrise tremurand un mesaj:
Mi-e dor de tine !
Surprinzator veni raspunsul in cateva minute:
Si mie ! nu vrei sa iesim la o cafea ?
Nu stia daca sa o ia ca un semn bun ? ca o prelungire a unei agonii sau pur si simplu ca pe o petala de bucurie, din corola unei flori pe care o sadise acum multa vreme.
Se intalnira in locuri unde deunazi se plimbau amandoi. Intrara intr-un bar unde nu aveau obiceiul sa stea prea mult. El comanda o sticla de vin si statura cateva minute vis-a-vis unul de celalalt povestind despre viata fiecaruia, despre ce era nou si despre ce facuse fiecare in timpul in care nu se vazusera.
A doua sticla de vin a sosit cand ei erau deja pe aceeasi bancuta, si odata cu un cuplu de prieteni din orasul lor care ii stiau impreuna de multa vreme. El le spuse ca de fapt nu mai erau impreuna ci s-au despartit de ceva vreme desi o strangea de mana pe sub fata de masa. Intr-un final o saruta ca si cand ar fi trait o viata pt sarutul acela. Cat de mult il asteptase. O stranse in brate si ii sopti la ureche cel mai cald Te Iubesc din cate spusese vreodata. In suflet era constient ca senzatia asta minunata nu va dura multa vreme… o cunostea si stia ca apreciaza romantismul dar sangele ii fierbea de libertate si avea perioade cand nimic nu era ok. Isi alunga gandurile negre si isi spuse ca trebuie sa se bucure de fiecare clipa. (…)
Se suira in primul taxi parcat la iesirea din complexul studentesc si pornira la drum. El statea in aceeasi mansarda veche cu iz de carti vechi ea nu foarte departe, dar el cobora primul din taxi. Ajunsera in fata blocului vechi si el o saruta.. apoi ii spuse ca daca vrea poate sa urce. Ea nu raspunse nimic ci doar inchise ochii. El cobora si se astepta ca masina sa plece. Auzi portiera si salutul taximetristului in spate in timp ce deschidea usa de la intrarea in cladire. O lua de mana si urcara. Facu focul in soba de teracota apoi facura dragoste nebuneste… dimineata el deschise ochii si o privi cum doarme ! ii placea atat de mult sa o priveasca linistita si adormita. Zambi fericit ca e langa el. O lua in brate si adormi multumit…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)